Sǎptǎmân trecutǎ m-am încumetat cu o colegǎ sǎ mergem la teatru, deşi nu ştiam nimic despre piesǎ şi bǎnuiam dupǎ titlu („Cenuşa de piatrǎ”) şi dupǎ regizor (C. Nedea) cǎ abordarea era prea modernǎ pentru gustul nostru.
Purcedem aşadar într-o sǎliţǎ în stânga intrǎrii în TNC, întrebǎm dacǎ se dau bilete cu reducere pentru piesa respectivǎ, ni se spune cǎ da, cerem douǎ şi ni se cer 20 lei. Aşadar, de la o stagiune la alta, preţul biletelor cu reducere a crescut cu 100%. Noi încǎ sperǎm în alte posibile explicaţii în genul unei taxe de urgenţǎ care s-a adǎugat din cauzǎ cǎ ne-am luat biletele chiar înaintea începerii spectacolului.
Intrǎm în TNC (chiar aşa, se mai poate fuma în hol? am vǎzut cǎ au schimbat tuburile acelea de plastic ce erau folosite pe post de scrumiere, cu nişte tomberoane prevǎzute cu scrumiere propriu-zise, însǎ nu am vǎzut pe nimeni fumând) aştepǎm în hol pânǎ la ora 19, dupǎ care urcǎm pe scenǎ (se juca pe scena micǎ) unde dǎm nas în nas cu tanti blondǎ care are menirea de a ne îndruma cǎtre locurile noastre, arǎtându-ne care e categoria A, B, respectiv C, spunându-ne sǎ numǎrǎm rândurile şi sǎ ne uitǎm la numerele de pe scaune.
Noi am intrat chiar pe la început, şi a fost destul de amabilǎ, însǎ cu cât intrau mai mulţi oameni, cu atât devenea mai irascibilǎ. Cum intrai, în dreapta era un podium (scena), în stânga scaunele din categoria A, în faţa scaunelor o fâşie cam de 50cm de parchet neacoperit, iar pe restul porţiunii pâna la podium era o prelatǎ închisǎ la culoare. Da’ în bezna sǎlii cine o observa? Ei, cine?!? Cei norocoşi pentru cǎ altfel striga tanti aia la tine de parcǎ erai un ţânc de trei ani care în loc sǎ o ia pe trotuar, mergea pe carosabil.
Purcedem aşadar într-o sǎliţǎ în stânga intrǎrii în TNC, întrebǎm dacǎ se dau bilete cu reducere pentru piesa respectivǎ, ni se spune cǎ da, cerem douǎ şi ni se cer 20 lei. Aşadar, de la o stagiune la alta, preţul biletelor cu reducere a crescut cu 100%. Noi încǎ sperǎm în alte posibile explicaţii în genul unei taxe de urgenţǎ care s-a adǎugat din cauzǎ cǎ ne-am luat biletele chiar înaintea începerii spectacolului.
Intrǎm în TNC (chiar aşa, se mai poate fuma în hol? am vǎzut cǎ au schimbat tuburile acelea de plastic ce erau folosite pe post de scrumiere, cu nişte tomberoane prevǎzute cu scrumiere propriu-zise, însǎ nu am vǎzut pe nimeni fumând) aştepǎm în hol pânǎ la ora 19, dupǎ care urcǎm pe scenǎ (se juca pe scena micǎ) unde dǎm nas în nas cu tanti blondǎ care are menirea de a ne îndruma cǎtre locurile noastre, arǎtându-ne care e categoria A, B, respectiv C, spunându-ne sǎ numǎrǎm rândurile şi sǎ ne uitǎm la numerele de pe scaune.
Noi am intrat chiar pe la început, şi a fost destul de amabilǎ, însǎ cu cât intrau mai mulţi oameni, cu atât devenea mai irascibilǎ. Cum intrai, în dreapta era un podium (scena), în stânga scaunele din categoria A, în faţa scaunelor o fâşie cam de 50cm de parchet neacoperit, iar pe restul porţiunii pâna la podium era o prelatǎ închisǎ la culoare. Da’ în bezna sǎlii cine o observa? Ei, cine?!? Cei norocoşi pentru cǎ altfel striga tanti aia la tine de parcǎ erai un ţânc de trei ani care în loc sǎ o ia pe trotuar, mergea pe carosabil.
La un moment dat au început sǎ se întâmple lucruri stranii: lumea îşi gǎsea locul, sau mergea la locul indicat de tanti, venea altǎ lume şi dupǎ un schimb de replici primii se ridicau şi ceilelţi se aşezau. Apoi, vocea cristalinǎ a tanti-ei s-a auzit în salǎ spunând „ cei care nu au bilete, vǎ rog sǎ vǎ aşezaţi pe margine!” Pǎi staţi aşa. Cum adicǎ cei care nu au bilete? De 15 minute de când am cumpǎrat noi biletele s-au vândut toate celelalte disponibile şi vreo 30 de indivizi (cred cǎ atâţia s-au ridicat şi au nǎvǎlit pe margine) au reuşit sǎ intre fǎrǎ bilet? Pǎi vreau şi eu fǎrǎ bilet; sau vreau şi eu bilet fǎrǎ loc dacǎ e mai ieftin. Înţeleg cǎ şi actorii, regizorii, scenografii etc trebuie sǎ mǎnânce (sunt de acord chiar şi cu faptul cǎ pânǎ şi tanti blodǎ trebuie sǎ mǎnânce), dar nu înţeleg de ce unii sǎ plǎteascǎ biletul şi alţii nu.
Pe de altǎ parte nu înţeleg altǎ chestie. Dacǎ tot ţine morţiş regizorul sǎ nu elimine înjurǎturile şi cuvintele deocheate din scenariu (mai ales cǎ nu înţeleg unde este arta din spatele acestora) de ce nu e recomandatǎ o vârtsǎ minimǎ de vizionare a piesei? Nu de alta, dar în timp ce un personaj îşi bǎga toate cele în toate cele, chiar în primul rând era un bǎieţel cam de 10 anişori. Şi nu e prima datǎ când constat cǎ în salǎ sunt copii cu vârstǎ total nepotrivitǎ pentru piesa ce se joacǎ (de fapt piesa e nepotrivitǎ pentru vârsta lor).
Despre piesǎ nu prea am mult e de zis. Subiectul nu a fost foarte interesant. Douǎ dimensiuni(tatǎl vǎduv şi fetiţa pe de o parte şi o gaşgǎ de scandalagii pe de altǎ parte) fiecare cu încercarea de a fi cât mai poetic cu putinţǎ, comparaţii cât mai lipsite de sens, se intersecteazǎ într-un punct comun şi anume dragostea. Tatǎl e vǎduv, deci e îndurerat deci e tǎcut, deci e considerat nebun, fetiţa e cuminte dar şi curioasǎ, prin urmare la 15 ani stǎ uimitǎ şi constatǎ cum tocmai e dezvirginatǎ de unul din scandalagii, iar scandalagii sunt beţivi, drogaţi, violenţi, impulsivi şi evident neînţeleşi. De fapt, la toatǎ piesa (care este pânǎ la urmǎ reductibilǎ la 3-4 clişee) mi-a plǎcut un singur lucru, un artificiu scenic care din fericire nu m-a lǎsat sǎ adorm: pe podiumul de care scriam mai sus, a început sǎ se construiascǎ bucatǎ cu bucatǎ o machetǎ a zonei în care erau personajele.
În concluzie, eu nu v-aş recomanda piesa asta magnificǎ (deşi trebuie precizat cǎ actorii şi-au fǎcut datoria şi au jucat bine), dar dacǎ totuşi vǎ hotǎrâţi sǎ mergeţi vǎ sfǎtuiesc sǎ o luaţi pe cei 50 cm de parchet şi nu pe prelatǎ şi evident, întrebaţi dacǎ puteţi intra fǎrǎ bilet.
Pe de altǎ parte nu înţeleg altǎ chestie. Dacǎ tot ţine morţiş regizorul sǎ nu elimine înjurǎturile şi cuvintele deocheate din scenariu (mai ales cǎ nu înţeleg unde este arta din spatele acestora) de ce nu e recomandatǎ o vârtsǎ minimǎ de vizionare a piesei? Nu de alta, dar în timp ce un personaj îşi bǎga toate cele în toate cele, chiar în primul rând era un bǎieţel cam de 10 anişori. Şi nu e prima datǎ când constat cǎ în salǎ sunt copii cu vârstǎ total nepotrivitǎ pentru piesa ce se joacǎ (de fapt piesa e nepotrivitǎ pentru vârsta lor).
Despre piesǎ nu prea am mult e de zis. Subiectul nu a fost foarte interesant. Douǎ dimensiuni(tatǎl vǎduv şi fetiţa pe de o parte şi o gaşgǎ de scandalagii pe de altǎ parte) fiecare cu încercarea de a fi cât mai poetic cu putinţǎ, comparaţii cât mai lipsite de sens, se intersecteazǎ într-un punct comun şi anume dragostea. Tatǎl e vǎduv, deci e îndurerat deci e tǎcut, deci e considerat nebun, fetiţa e cuminte dar şi curioasǎ, prin urmare la 15 ani stǎ uimitǎ şi constatǎ cum tocmai e dezvirginatǎ de unul din scandalagii, iar scandalagii sunt beţivi, drogaţi, violenţi, impulsivi şi evident neînţeleşi. De fapt, la toatǎ piesa (care este pânǎ la urmǎ reductibilǎ la 3-4 clişee) mi-a plǎcut un singur lucru, un artificiu scenic care din fericire nu m-a lǎsat sǎ adorm: pe podiumul de care scriam mai sus, a început sǎ se construiascǎ bucatǎ cu bucatǎ o machetǎ a zonei în care erau personajele.
În concluzie, eu nu v-aş recomanda piesa asta magnificǎ (deşi trebuie precizat cǎ actorii şi-au fǎcut datoria şi au jucat bine), dar dacǎ totuşi vǎ hotǎrâţi sǎ mergeţi vǎ sfǎtuiesc sǎ o luaţi pe cei 50 cm de parchet şi nu pe prelatǎ şi evident, întrebaţi dacǎ puteţi intra fǎrǎ bilet.
