După ce am tremurat două săptămâni că cei de la Phoenix au uitat de concertul pe care l-au anunţat pentru data de 5 decembrie la Cluj, după ce i-am întrebat pe site de concert, fără a primi vreun răspuns, au apărut în sfârşit afişele care anunţau concertul.
Ajunsă aseară la faţa locului, îmi casc şi eu ochii pe un afiş, mă conving de faptul că Baniciu chiar nu vine, şi apoi ma chiorăsc un pic şi mai tare la afiş şi văd că apar pozele lui Covaci, Ţăndărică, Ioji, Gram şi Contraş... fără poza lui Mani.
Mi-am cumpărat biletul cu preţ unic de 500 de mii strângând din dinţi. Prea era scump, dar mi-am spus că pentru Phoenix şi pentru cei 45 de ani ai lor, merită. Şi doar aşa ca fapt divers am aflat că după ce a început concertul nu mai stătea nimeni în poarta Casei de Cultură a Studenţilor, aşa că intrarea a fost liberă... pentru unii.
Deşi mă aşteptam să nu fie sala plină, totuşi speram ca preţul biletelor să nu fi speriat pe foarte multă lume. Am intrat în sală cu 10 minute de ora anunţată pentru începerea concertului şi am văzut sala pe jumătate goală. Pe urmă s-a mai adunat lumea, dar tot nu s-au ocupat toate locurile. Şi Phoenix-ii păreau dezamăgiţi. Şi pe bună dreptate. Din 2003 au umplut până la refuz sala în care concertau. La concertul aniversar de 40 de ani sala TNC-ului era arhiplină. La balcon abia te puteai mişca, iar la un moment dat Baniciu ne-a atras atenţia că dacă nu ne potolim, s-ar putea să coborâm de-acolo mai repede decât am vrea. Am aflat ulterior că a început să cadă tencuiala. Şi toţi fanii erau înnebuniţi: toţi în picioare de la primele acorduri, toţi cu un zâmbet lar pe faţă, numai ochi şi urechi, iar la Negru-Vodă toţi în delir. Covaci serios, dând indicaţii mute celorlalţi, Baniciu vesel ca o lună zâmbitoare, Mani străbătea scena dintr-un colţ într-altul plin de energie, iar Ţăndărică trona în spatele bateriei explodând într-un solo de vreo 20 de minute.
Şi la CCS era de obicei mare nebunie. Nici măcar nu încercam să ne căutăm locurile, ci ne înghesuiam pe culoar cât mai aproape de scenă, iar cum intrau în scenă ridicau toată sala în picioare.
Anul trecut le-am văzut pe la sfârşitul concertului feţele luminate de bucurie şi m-am întors către sală să văd ce văd ei: în sală nu se vedeau decât perechi de mâini care aplaudau frenetic, una lângă alta, iar sala era plină ochi.
Spre deosebire de orice alt concert Phoenix la care am fost, aseară au trebuit să cânte ultima parte din Invocaţie (Fie sa renască) pentru a ridica tot publicul în picioare, până la acel moment lumea stând comod în scaunele de muşama. Nu a mai fost acea atmosferă electrizantă specifică, noua achiziţie Phoenix, Bogdan Bradu determinându-te mai degrabă să te trânteşti înapoi în scaun. Voce are, dar nu se potriveşte cu Phoenix-ul. Încă de cum a pus mâna pe microfon (şi nu mă refer la desele ridicări pline de stângăcie ale acestuia în încercarea ~disperată~ de a face pe marele artist rock) mi-am dat seama că ceea ce ascult nu e Phoenix. Şi nu e vorba că aş fi obişnuită cu Baniciu şi nu pot accepta altceva. A venit şi Tavi Colen (care a salvat din punctul meu de vedere concertul, atât căt putea fi salvat) şi care se potrivea pe scenă, fiind natural în mişcări. Bradu în schimb nu îşi găsea locul, fiind total deplasat. La un moment dat Ţăndărică a avut un scurt solo la baterie, peste care s-a băgat Bradu făcând un soi de vocalize (şi poate dacă nu se băga, ieşea solo-ul ăla mai lung).
De asemenea, la capitolul mişcare scenică eu zic că a dat-o rău de tot în bară. În încercarea de a câştiga publicul ţopăia de zor pe-acolo de parcă făcea jogging, fazele cu microfonul ridicat în aer erau penibile şi fie că aşa a fost regizat, fie că l-a apucat atunci inspiraţia şi s-a gândit să improvizeze, dar a modificat piesele în aşa el încât nu mai suna a Phoenix.
Îmi amintesc de comportamentul lui Cristi Gram la început: foarte concentrat şi mereu cu ochii la Covaci pentru un feed-back sau alte eventuale indicaţii. La un moment dat am recunoscut totuşi vocea Phoenix şi apoi am observat că era Ioji. De ce e oare nevoie de un măscărici pe scenă când Kappl s-ar descurca perfect?
În altă ordine de idei, nu credeam că e posibil ca Phoenix-ul după 45 de ani de activitate să revină la rugămintea publicului pe scenă şi să cânte 2 piese care mai fuseseră deja cântate în acelaşi concert (Nunta, respectiv Mica ţiganiadă). Acest mic aspect mi-a lăsat un gust amar de superficialitate. Tot concertul a fost regizat şi repetat cu înverşunare, astfel că după ce şi-au terminat repertoriul programat, au fost nevoiţi să reia două piese, temându-se parcă să încerce ceva nerepetat. Poate acesta e şi motivul pentru care nu s-au lăsat duşi de val, fiecare cu instrumentul lui, armonizându-se totodată. Sau poate a fost de vină şi publicul semiadormit
A fost şi un Negru-Vodă foarte scurt (tot fără cea de-a treia strofă), însă se simţea lipsa lui Mani. Oricum, a fost mai bine aşa decât să pună negativ cu vioara cum au făcut la Mugur de Fluier cu fluierul. Cea mai bună piesă a fost Meşterul Manole unde Colen a fost genial.
Şi morala? Să nu-l dai pe Baniciu din mână pe Bradul de lângă gard.
Şi că tot veni vorba de Baniciu, nu pot să nu-mi exprim indignarea faţă de faptul că Bradu poposit de două luni Phoenix, a fost decorat cu ordinul "Meritul Cultural" iar Baniciu nu.
