Gargară ecologică

Săptămâna trecută am fost rugată să găsesc un centru de colectare a hârtiei în Cluj sau undeva în apropiere. Şi cum tot aveam eu în gând să găsesc un centru de colectare a plasticului, am poposit în faţa tastaturii cu o cană cu fulgi de porumb şi lapte şi m-am pus pe google-uit.

Preţ de o oră am căutat din site în site. Am dat o raită şi pe bloguri, de unde am găsit un link către copacul de hârtie care urmează să se extindă şi în Cluj pentru cei interesaţi (adică cei care vor aduna minim 50 de kg de hârtie). Iniţiativa lor e lăudabilă: tu îi suni, iar ei vin să ia maldărele de hârtie pe care le vând, iar cu banii primiţi cumpără copaci.

Îmi continui navigarea şi ajung pe site-ul Greenpeace unde prin două article (ăsta şi ăsta) se argumentează importanţa celulozei şi de faptul că fiecare hârtie contează, pentru că o tonă de hârtie= 17 copaci. Da fraţilor! M-aţi convins. Vreau şi eu să reciclez şi să salvez un copac. Dar UNDEEEE?

Şi am o sclipire de geniu (atât cât îmi permit superficialele mele circumvoluţiuni) şi intru pe site-ul ministerului mediului unde citesc despre cât de importantă este educarea populaţiei întru dezvoltare durabilă, dar nimic despre centrele de colectare a hârtiei.

Am trimis într-un final un e-mail serviciului de relaţii publice solicitând poziţia amplasamentelor de colectare a hârtiei, plasticului şi a sticlei din ţară. A trecut o zi, două, opt, şi nici un răspuns.

Concluzia e simplă: e foarte cool şi trendy să vorbeşti despre ecologie, să participi la Stuff Stock şi la Fân Fest, să ai înfipte în geantă insigne cu Greenpeace. Dar atât, pentru că se pare că e suficient să pui semnul egalităţii între o tonă de hârtie şi 17 copaci, fără să-ţi mai baţi capul cum faci să reciclezi acea tonă de hârtie pentru a salva următorii 17 copaci.

Simbolismul scaunului

Săptămâna asta am dat mai mult pe la BCU, şi implicit pe la cafeneaua din BCU, unde am observat cu mirare câte probleme poate cauza o toaletă defectă. Ei bine amuzamentul este pe măsură deoarece însuşi Ionesco ar fi fost mândru de absurdul situaţiei.

Aşadar, s-a stricat toaleta din cafeneaua BCU-ului! Din câte am înţeles din pălăvrăgeala tanti-ei care îmi pregăteşte acolo cafeaua (şi care e de o eficienţă ieşită din comun), toaleta s-a stricat cândva săptămâna trecută şi că instalatorul bibliotecii i-a spus că acolo e mare problemă şi că va mai dura până să fie reparată.

Buuuuuuuuun. Recapitulăm: e stricată toaleta şi va mai dura până să fie reparată! Ce să facem? Trebuie neapărat să anunţăm studenţii că e stricată. Trebuie. Neapărat.

Şi uite aşa a apărut un scaun (sens propriu al cuvântului) în faţa uşii de la toaletă. Activităţile zilnice (cafeaua şi ţigara) ale studenţilor continuă. La fel şi nevoile biologice ale acestora. Scaunul e dat la o parte şi toaleta folosită.

Iar recapitulăm: toaleta e stricată şi va mai dura până să fie reparată, iar studenţii trebuiesc anunţaţi despre asta ca să nu mai folosească toaleta. De asemenea (fapt de vitală importanţă) un scaun în faţa uşii nu ajută la mare lucru.

Ce să facem? Ahaaa! Punem două scaune (sens propriu al cuvântului) în faţa uşii de la toaletă. Activităţile zilnice (arătate supra) ale studenţilor continuă. La fel şi nevoile biologice ale acestora. Scaunele sunt date la o parte şi toaleta folosită.

Evident, recapitulare (doar v-am obişnuit): toaletă stricată, delta t până la reparare, studenţii trebuiesc anunţaţi, două scaune insuficiente.

E nevoie de măsuri drastice. Aşa nu se mai poate. Dar ce să facem? Cum să le spunem? Tanti-a de eficienţă remarcabilă nu poate sta toată ziua lângă uşa toaletei să spună că e stricată. Un scaun nu e suficient , două scaune nu sunt suficiente. Greu de tot. Dar ia stai aşa... ce-ar fi.... o idee foarte bună.... genială chiar... ce-ar fi să punem... evident...cum de nu ne-am gândit la asta până acum?... ce-ar fi să târâm în faţa uşii o masă cu toate cele patru scaune ale ei? Zis şi făcut. Păi dacă studenţii nu sunt suficient de perspicace ca pornind de la sensul propriu al scaunului să ajungă la sensul figurat al acestuia, să nu-şi dea seama că două scaune în faţa uşii sugerează că s-au agravat problemele de cealaltă parte a uşii, cu siguranţă nu sunt suficient de perspicace încât să-şi dea seama că masa cu cele patru scaune sugerează masă mare de rahat. Însă, cu siguranţă sunt suficient de leneşi încât să nu se chinuie prea mult să dea masa la o parte.

Şi din ultimele cercetări la faţa locului (adică ultimele 2-3 cafele servite în cafeneaua de la BCU) nimeni nu a dat masa la o parte.

A fost greu, dar s-a reuşit până la urmă blocarea accesului studenţilor în toaleta cafenelei din BCU. Păi sigur că a fost greu: doar nu vă aşteptaţi ca studenţii să ştie să citească. Atlfel punea şi tanti-a o foaie A4 pe care să scrie "DEFECT".