Am vrut iniţial sǎ încep blogul cu seria „Clientul nostru, stǎpânul nostru!” din cauzǎ cǎ pe zi ce trece apreciez tot mai mult sufletele nobile (şi aşa cum voi arǎta, deosebit de sensibile) care se sacrificǎ pentru binele consumatorului de rând.
Dar de la vrerea iniţialǎ şi pânǎ la mometul de graţie în care degetele-mi delicate ating tastele s-a întâmplat o puţin spectaculoasǎ scumpire a ţigǎrilor cu 10 bani... teoretic. Trecând peste şocul psihologic adus de orice scumpire, încǎ mǎ confrunt cu fenomenul „Nu am sǎ-ţi dau rest, e bine dacǎ-ţi dau o gumiţǎ?”. Şi acest fenomen e un soi de pasǎre rarǎ, deoarece nu se întalneşte în orice ogradǎ de comerciant, ci numai la acele monumente de politeţe care se abţin a-ţi trânti de la bun început preţioasa gumiţǎ.
Dar sǎ vedem cât de preţioasǎ e gumiţa, pentru cǎ fenomenul arǎtat nu este recent, ci dǎinuie pe piaţǎ de ani buni, gumiţele devenind din ce în ce mai preţioase. Dacǎ la început ţi se dǎdea o lamǎ Orbit, comerciantul român, spirit întreprinzǎtor, s-a dumirit cǎ nu e cazul sǎ facǎ atâta risipǎ. Astfel, lama Orbit s-a transformat pe nesimţite în pastilǎ.
Un lucru e cert, gumiţa e cel mai puţin preţioasǎ atunci când chiar vrei sǎ o cumperi (10 sau 15 bani în funcţie de magazin), doar se marcheazǎ în casǎ şi tu, client cuminte, ai obligaţia de a solicita şi de a pǎstra bonul pânǎ la ieşirea din unitate (chiar dacǎ în cazul chioşcurilor de fier plantate în mijlocul trotuarului te afli înafara unitǎţii).
Ei bine, dacǎ nu ai intenţia de a cumpǎra gumiţa, atunci se scumpeşte subit, nemaifiind marcatǎ în casǎ iar pastila costǎ în funcţie de cât rest ai de primit. E de remarcat cǎ locul gumiţelor nu mai este lângǎ casa de marcat alǎturi de şerveţele parfumate, pliculeţe de ness, caramele, batoane de susan cu miere ş.a., ci în casa de marcat.
Cea mai preţioasǎ gumiţǎ (de fapt au fost 3 sau 4, cǎ a luat ceva sǎ mǎ enervez) am întâlnit-o vara trecutǎ „La ţâţa vacii”. Pe vremea aia (şi stând sǎ calculez 51-44=7 deduc cǎ tare era bunǎ vremea aia) un pachet de Lucky era 44 de mii (pentru riguroşi, 4.4 RON) şi de fiecare datǎ când mergeam sǎ-mi iau ţigǎri (adicǎ de vreo 3 ori pe zi) mǎ loveam de acelaşi zâmbet politicos şi invariabilul glas mieros care mǎ anunţa cǎ nu are sǎ-mi dea rest şi cǎ-mi va pasa o gumiţǎ. Nici pânǎ în ziua de azi nu am înţeles de ce nu am primit ţigǎri când m-am înfǎţişat cu 4 RON (pentru neriguroşi 40 de mii) şi-o gumiţa de aia primitǎ tot de la ei. Sǎ fie oare pentru cǎ am îndrǎznit sǎ cer 2mii/20 de bani rest?
Oricum, de ce-mi pierd eu seara de luni scriind despre preţiozitatea gumiţelor? Simplu: de la scumpirea de sǎptǎmâna trecutǎ nu mai plǎtesc 5 RON pe un Lucky, nu plǎtesc nici 5.1 RON, ci plǎtesc 5.5 RON minus o gumiţǎ.
luni, 15 octombrie 2007
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
3 comentarii:
se pare ca e totusi vorba [si] de o criza de monede.. zicea isarescu faza asta la un moment dat:-?
Am citit si eu de chestia asta, dar nimic nu le impiedica pe tantile experte in manuirea caselor de marcat sa dea doua gumite. :D Si-apoi, cin' i-a pus sa scumpeasca tigarile? ;)
Mi-a placut mult articolul cu gumita.
Desi nu mai sunt in tara de jumat' de deceniu, anual petrec max. 3 luni acasa. Vara asta am avut si eu parte de o gramada de intalniri spectaculoase cu gumita mentionata. Am un portmoneu care are un mic buzunarel. De obicei am monezi mici, din mai multe tari, pe langa min. 3-4 suruburi, plus o cruciulita, care o am de min. 10 ani. Vara asta dupa 3-4 cumparaturi facute la magazine mici si "mijlocii" a trebuit sa observ, ca nu mai pot "inchide" portmoneul, si nici nu-mi mai incape in buzunar! Oare din ce cauza? Cand ma uit, am deja 3-4 pastile de guma in portmoneu! Eu, care s-a lasat de guma cand la inrolare am primit un mic "soc" datorita unui coleg, viitor soldat! (In paranteza mentionez, ca eram chiar la "examenul de psihologie", cand stimata doamna psihologa, despre care bantuia legenda deja la intrare ca "bai, aveti grija ce spuneti la doamna, de ea depinde: va faceti soldati ca lumea, sau mergeti la lopata", se uita la grupul de 8 insi, printre care eram eu unul singur cu bacul luat, si observa ca unul dintre noi are guma in gura. Ea: Bai, scoate MESTECATUL din gura! -co o urlare enorma- Colegu' speriat inghite "mestecatul", si tremura enorm! - Na, de atunci nu-mi trebuie nici mie gumita sus mentionata:) )
Si continuand cu "scumpirea" produsului cumparat: tot vara, am avut ocazia de a sta o zi intreaga la un targ de mestesugari intr-un mic orasel din Transilvania. Era o caldura enorma, care se putea echilibra numai cu o bere rece, din frigider. Dupa ce constat ca numai la un singur loc se poate procura "supa de malt" fara alcool, ma decid sa-mi iau o sticla.
"3,50 RON sticla". Dau 4 RON. "Pai, sa stiti ca nu am sa va dau rest." Hm, ei bine, raman fara 50 bani, inca sunt plin cu pastile, nu mai am deja loc in portmoneu nici pentru 50 de bani-gandesc eu.
Dupa o ora simt, ca iarasi am nevoie de o bere.
Ma reantorc: "3,50", dau 4. "Pai, sa stiti, ca nu am..." Atunci mi-am iesit si eu din fire. "Stiti ce, va dau atunci 3 RON, si 50 de bani ati avut deja ciubuc de la mine cu o ora mai inainte! Aia sa o puneti langa!
Domnita se uita curios la mine, pe urma la "sefu'" care era iarasi mirat". Dupa 20 de secunde: "ah, da imi amintesc, bine!"
Mi-a trecut pofta de bere pe ziua respectiva...
Da, in tara este criza de monede: la radio am auzit, comerciantului nu merita sa procure monezi de la banca, pentruca tranzactia il costa mai mult, decat sa dea inapoi oamenilor cate o pastiluta. Si atunci nu am mentionat, ce a fost si ce nu a fost marcat la casa.
De cateva saptamani, s-a dat un comunicat de catre Banca Nationala a Ungariei, ca de anul viitor parca, se va scoate din circulatie moneda de 1, de doi forinti. (Mentionez, ca desi nici aici nu valoreaza deja aproape nimic, dar la fiecare cumparatura se da rest pana la ultimul ban -forint-)
Cred, ca aceasta decizie va avea ca urmare un nou val de crestere a preturilor. Poate, ca numai cu 0,7 procente, dar totusi. Comertianti vor rotunji preturile, sau va intra si aici aventura gumitei.
Asta o fi solutia banului in 2007?
O buna intrebare, cred eu!
Trimiteți un comentariu